|
Câtă frumuseţe! Cristina Rusiecki
Daca mai exista feerie în secolul XXI, atunci ea trebuie ca arata ca „Însir’te, margarite“, de Victor Eftimiu, de la Teatrul National „Marin Sorescu“ din Craiova, în regia lui Alexandru Boureanu: plina de culoare, de costume frumoase, în culori la moda, si de Ilene Cosânzene îmbracate în rochii vaporoase, portocalii.
De la „vidul ontologic“ din „Scaunele“, o baie binefacatoare în plinul ontologic al povestii! E adevarat ca cel din urma priveste mai ales copilarimea careia regizorul îi capteaza atentia printr-o frumusete adaptata la rigorile de azi: defilare de vizual în cele mai elaborate si colorate detalii, ingenios nascocite, care suplinesc gaurile din povestea taiata de Alexandru Boureanu si din vocile nu prea percutante ale unor interpreti.
„Ne-am dorit sa facem o poveste feerica, deoarece, în abundenta de desene animate si jocuri electronice, trebuie sa existe si aceasta compensatie a unui spectacol de teatru care sa îi readuca pe copii în tarâmul versului, al povestii care sensibilizeaza, care emotioneaza“, îsi motiveaza regizorul demersul.
Zis si facut, doar ca secretul succesului sta în imagistica de azi. Fat Frumos, fumusete up to date, efeminat, narcisiac, e obsedat sa-i stea bine suvitele blonde care sclipesc în lumina reflectoarelor. Crainicul (Vlad Dragulescu) e întruchipat de o aparitie longilina, pe picioroange, în costume vaporoase si materiale care fâlfâie. De altfel, defilarea printilor ce le petesc pe cele trei fete ale lui Alb Împarat (Ion Colan) ramâne unul dintre cele mai ofertante momente ale spectacolului. Pe Voie buna, regizorul si actorul Stefan Cepoi si-l închipuie ca pe un personaj de film comic, un tantalau binevoitor. Printul Tara Buna va fi creionat, cu mult umor, de Cosmin Radescu, în chip de englez snob, cu pipa si accent britanic. În etalarea aceasta de personaje, ori de câte ori textul permite, regizorul Alexandru Boureanu si actorii nu uita niciodata sa selecteze detaliul comic care individualizeaza. Spectacolul e destinat, astfel, si copiilor, dar si adultilor caci umorul e continut în cele mai multe dintre situatii: în ambiguitatea cuvântului „maciuca“, de exemplu, din replicile lui Buzdugan, în comportamentul printeselor din scena în care îsi aleg mirii, în nuantele printilor petitori, dintre care unii vin cu deprinderile din sala de fitness, în costumele lor compozite – imaginate nastrusnic de Raluca Turliu Cobilanschi –, cu pantofii imensi, de desene animate, îndreptati catre public, în timp ce fata actorilor ramâne orientata catre fundul scenei.
Totul e colorat si placut ochiului în aceasta montare, si floarea care înconjoara chipul Sorinei, si leaganul împodobit vegetal în care ea somnoleaza (Anca Ţecu într-o Zâna a Florilor plina de prospetime, bucurie, dragoste, împacare si gratie). Si peruca lui Fat Frumos, si efectele de lumini moderne – încât povestea sa-i intereseze pe pustii de acum –, si decorurile frumoase ale lui Adrian Damian, cu romanticele pânze de paianjen supraexpandate.
Ca actorie, din capul locului, trebuie salutata performanta Mirelei Cioaba în rolul Vrajitoarei, cu voce excelenta, modulata, când joasa, când pitigaiata si o prezenta de scena remarcabila, diversa, acum parsiva, manipulându-i fara gres pe toti cei trei printi, acum plina de caldura, ca în celebrul monolog în care vorbeste despre fiul ei, Zmeul, si despre strategia de a-l proteja.
O feerie atât de frumoasa si de atent lucrata ca „Însir’te, margarite“ de la Teatrul National din Craiova, în regia lui Alexandru Boureanu, merita oricând vazuta.
|
